Bragageriile
Bragageriile de altădată Tulcea, vara, printre pietrele încinse şi argila coaptă de arşiţă, suferă aparte de sete. În asemenea zile fierbinţi mă năpădesc amintirile, mărturisind
Bragageriile de altădată Tulcea, vara, printre pietrele încinse şi argila coaptă de arşiţă, suferă aparte de sete. În asemenea zile fierbinţi mă năpădesc amintirile, mărturisind
O puzderie de ambarcațiuni, mari și mici, se pot vedea în permanență în portul Tulcei. Aproape toate sunt turistice, așteptând cu nerăbdare grupuri de trecători dornici de a călători în Delta Dunării. Alături de acestea se mai găsesc câteva nave de pasageri, care fac legătura cu localitățile mai importante din Deltă.
Dacă inima orașului Tulcea o constituie Biserica Sf. Nicolae, sufletul și mândria sunt Monumentul de Independență, construit pe Colnicul Hora. Nu există nicăieri în țară un monument asemănător, care să se încadreze atât de bine artistic și natural într-un ansamblu care pur și simplu îți taie respirația când îl vezi pentru prima oară.
Frumoasa biserică Sf. Gheorghe este cunoscută de tulceni fie cu denumirea hramului pe care îl poartă, fie ca Biserica bulgărească, fie ca Biserica cu ceas. Unul dintre motivele existenței celor trei denumiri poate fi acela că Tulcea este un oraș mic, iar tulcenii, din dorința de a-i impresiona pe turiști, au dat trei nume aceluiași obiectiv.
Pe strada Babadag, una dintre cele mai importante străzi ale Tulcei, se află situată Sinagoga, așa cum o denumesc toți tulceni, sau Templul Coral, așa cum apare în documentele oficiale și cum este numită de evreii tulceni, atâția câți au mai rămas. Pare o construcție care a călătorit în timp, fiind singura de acest gen pe întreaga stradă, străjuită de o parte și alta de blocuri din beton
Una dintre cele mai veche biserici tulceani este Biserica Buna Vestire, cunoscută și sub denumirea de Biserica Grecească. Este situată pe micuța și liniștita stradă Buna Vestire, în fosta mahala grecească, fiind ctitoria comunității grecești tulcene. Poartă hramul Buna Vestire, cea mai importantă sărbătoare a grecilor din lumea întreagă.
Toți tulcenii sunt de acord că cea mai frumoasă clădire a orașului este Casa Avramide. În fapt, este vorba despre o locuinţă construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, care, după venirea comuniștilor la putere în România, este naționalizată, adăpostind vremelnic mai multe instituții. După 1989, ultima descendentă a familiei Avramide donează casa orașului Tulcea, oficialitățile reușind să o reabiliteze.
Cu toate că Tulcea are o multitudine de clădiri și monumente frumoase, inima orașului o constituie, arhitectural și spiritual, indiscutabil, Biserica Sf. Nicolae, devenită Catedrala Sf. Nicolae, începând cu anul 2008. Frumuseții construcției bisericii, minunat proporționată, i se adaugă și o istorie pe măsură, începând cu bisericuța din lemn, construită prima oară și presărată, de-a lungul timpului, cu întâmplări, unele dintre ele de un tragism extrem.
Text de Aurora Corhan
Situat pe malul drept al braţului Tulcea, la hotarul dintre uscat şi zona deltei, municipiul Tulcea s-a dezvoltat pe o platformă colinară şi pe o zonă aluvionară, de dată mai recentă. Teritoriul actual al oraşului are aspect de amfiteatru cu dealuri ce coboară spre Dunăre, cele mai cunoscute fiind Colnicul Hora (Dl. Monumentului), Dl. Taberei şi Dl. Carierei.